Cristina Simona Marian – lumea este exact asa cum vrem noi s-o vedem

Cristina Simona Marian este absolventa a Facultatii de Pictura din cadrul Universitatii Nationale de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”. A participat la tabere de creatie si expozitii de grup din tara si strainatate.

Coordoneaza o serie de ateliere pentru adulti la Fundatia Calea Victoriei din Bucuresti (pictura si creativitate, mici accesorii, obiecte pentru casa, mozaic).

A obtinut premii si are lucrari in colectii particulare din tara si in afara ei.

Cristina, cu ce e populat universul tau artistic?

Incerc ca tot ceea ce se gaseste in universul copiilor, plus ceea ce mai poate exista, sa se regaseasca in lucrarile mele. Asa apar de la casute zambitoare, sori somnorosi, magarusi cu chef de plimbare, oite saltarete, nori imbracati in dantela, greieri si multe alte personaje,  pana la jocuri si jucarii, plante fantastice sau personaje de pe alte taramuri. In lucrarile mele exista multa culoare, pete si tuse de tot felul, veselie.

Cum se vede lumea prin ferestrele picturilor tale?

Acolo orice se poate intampla, mirarea exista permanent, ca si in cazul copiilor. E multa miscare, greierii joaca fotbal, norii se harjonesc, oitele ba fac concurs de sarituri peste flori, ba stau la barfa, pasarile sunt indragostite, dealurile, dupa ce au primit barcute in dar, se transforma in valuri. E o continua transformare! Pana la urma, lumea este exact asa cum vrem s-o vedem noi, trebuie doar sa ne acordam macar cinci minute de visare. Din cand in cand, privesc lumea si din afara ferestrei (uneori oblonita), vreau sa vad ce se mai intampla in interiorul locuintelor, ce mai fac personajele mele.

Picturile tale sunt pline de copii. De ce? Tu ce fel de copil ai fost?

Picturile mele sunt dedicate copiilor, asa ca ei nu puteau lipsi din cadru. Si eu am fost un copil fericit, imi amintesc perfect de toate jocurile la care participam, de ilustratiile pe care le admiram, de creioanele si hartoagele mazgalite pe care le purtam mereu cu mine, de jucarii, de felul cum stateam cand ii spuneam poezia lui Mos Craciun in holul casei (nici acum nu vor parintii sa-mi spuna cine era!), de copiii de atunci, de prietenia mea cu animalele din curte. Imi amintesc si de nazbatiile pentru care eram destul de des pedepsita! Ciudat este ca pana in clipa nefericita in care orice legatura palpabila cu acea perioada a disparut, nu m-am gandit prea mult la ea, insa apoi am simtit nevoia sa-mi amintesc tot, sa pictez acele vremuri.

Cu cat timp inainte de a-l picta se naste un tablou in mintea ta?

Idei imi vin permanent, in fiecare zi se intampla atatea in jur, vad o multime de imagini, sunt inconjurata de copii si vad cum gandesc, cum se joaca, cum dorm. O tema se poate naste chiar si dintr-un simplu dialog cu cineva. Am foarte multe pagini cu notatii, mici scheme pentru viitoarele lucrari, doar timp dedicat lor as vrea sa am mai mult. Dar, cum traiesc ca toata lumea, intr-un oras agitat in care fiecare se zbate sa-i fie cat mai bine, sufar si eu din acest punct de vedere. Aici as avea mai multe de spus, mai ales despre cei care ar trebui sa sprijine artistii, dar ar urma ganduri mai triste, asa ca… In schimb, dupa ce un prieten si coleg al meu de la Fundatia Calea Victoriei mi-a spus ca as putea incerca sa descriu povestile si in cuvinte, mi-am dat seama ca le folosesc foarte mult, nu am rabdare sa fac schite. Imi astern in pagina cateva notatii, poate fac schematic un mic desen, apoi trec direct pe suprafata mare. Acolo zabovesc foarte mult, asta pentru ca imi plac detaliile si consider ca ele fac diferenta.

Ce pictori te-au inspirat (romani si straini)?

Sunt foarte multi, nici n-as avea cum sa-i enumar pe toti. Fiecare perioada cu preferintele ei. Am inceput de cand eram in clasa I cu profesoara mea de pictura, Elena Stoica, un om si cadru didactic desavarsit, dupa care am ajuns la liceu, unde am inceput sa descopar toata arta universala. In satul meu nu exista biblioteca, asa ca nu am avut albume de arta la indemana. In liceu eram indragostita de arta japoneza, apoi de Van Gogh si Gustav Klimt. Am ajuns la facultate, unde m-a influentat mult expresionismul, si mai ales cel german, si, in paralel, m-am indragostit de suprarealism, dar si de ilustratie. Nume: Ando Hiroshige, Klimt, junglele lui Rousseau Vamesul, Rene Magritte… lista e foarte lunga! Romani: Horia Bernea, universul ireal al lui Victor Brauner. Acum admir talentul si puterea de munca ale lui Francisc Chiuariu, artist de la care am avut ocazia sa invat foarte mult, si ii multumesc !

Un pictor vede altfel lumea si tot ce o compune. Tu vezi forme perfecte?

Nu prea caut perfectiunea, nu cred ca-mi plac formele matematice, construite cu echerul si compasul. Privesc, imi place sau nu-mi place. Caut in schimb armonia, echilibrul intre zi si noapte, plin si gol, urat si frumos, neted si accidentat, transparent si opac. Imi plac contrastele, pana la urma stii cum se spune, “orice lumina are si umbra sa”. In natura gasesc armonie, doar cu cea din mine insami mai am de lucru.

Cum sunt percepute lucrarile tale?

Spre bucuria mea, intalnesc oameni cu chef de joaca si care inca isi pastreaza inocenta, asa ca sunt fericita atunci cand imi admira lucrarile, ma cauta, imi scriu, imi povestesc copilaria lor. Desi atunci cand le pictez ma gandesc la copii, lor le sunt adresate lucrarile mele de pana acum, de multe ori se intampla ca ele sa ajunga in birourile, dormitoarele sau sufrageriile celor mari, ale parintilor sau bunicilor. Am avut parte de multi cumparatori cu varste bogate. Anul acesta voi merge mai departe cu o schimbare de stil si tehnica, voi picta pentru oameni mari, dar inspirandu-ma in continuare din copilarie, aducand in scena diverse personaje si povesti.

Ai pictat abstract, icoane pe sticla, te-ai jucat cu fotografia, colajul, mozaicul. Ce stil iti este cel mai aproape, ce ti-ai dori sa aprofundezi, sa rafinezi?

Chiar acum imi ordonez gandurile, creionez urmatorul proiect. N-as vrea sa spun foarte multe, nu va plac surprizele?! Mi-ar placea sa merg mai mult pe mixaje. Am testat aproape toate tipurile de materiale: hartie, panza, lemn, sticla, ceramica,  metal, perete, piele etc., chiar si piele umana. Acum as vrea sa le combin putin, exact asa cum un copil e inconjurat de tot felul de jucarii si obiecte atunci cand se joaca. As vrea sa le am pe toate langa mine si sa incerc sa le leg intr-o poveste.

Care este diferenta dintre o carte si un tablou? Iti pot ramane in minte in acelasi mod?

Ambele sunt purtatoare de mesaje, de informatie, sunt refugii minunate in care, daca te adapostesti cate putin,  poti uita de toate cele grele si rele. Sau, din contra, pot fi semnale de alarma pentru oameni, asa cum se intampla cu arta cu caracter critic. Desigur, memoria mea vizuala e mai antrenata, imaginile mi se decanteaza mult mai usor in minte. Atunci cand citesc, transpun totul in imagini, mai greu este daca am in fata un roman suprarealist, de exemplu, pentru ca fara sa vreau duc ideea mai departe, ajung la alte scene sau scenarii si e dificil sa ma intorc la punctul de pornire. Uneori fug repede la carnetel sa-mi notez povestea la care am ajuns.

Daca ai fi un tablou, acesta ar fi…

Frumoasa intrebare, greu de raspuns. Nu m-am gandit niciodata la asta. N-as vrea sa fiu o pictura anume, realizata de un celebru artist. Cred ca mi-ar placea sa fiu o pictura fara sfarsit, ca un serial fara final, in care permanent apar si dispar personaje, se intampla ceva, se trece de la primavara la iarna, de la nord la sud,  de la tristete la bucurie, de la tusa plata la vibratii puternice, de aici, acolo, si tot asa, pana la infinit.

Cel mai frumos tablou pe care vrei sa il pictezi este despre…

Pictez  pentru ca imi place actul in sine si pentru ca am de povestit, iar in culoare este modul cel mai simplu de a ma exprima. Cred ca orice artist vrea ca urmatorea lui lucrare sa fie cea mai buna, mai buna decat cele anterioare, mai interesanta, mai bogata, perfecta. E intr-o permanenta explorare, perfectionare, cauta continuu. Fiecare perioada cu temele ei. In buzunarul meu sta acum Copilaria.

Visezi cu ochii deschisi la…

La mai multe calatorii, la zborul cu balonul, la vizite in marile muzee si galerii ale lumii, la oamenii de pe alte meleaguri si felul cum traiesc ei, la expozitii importante si dialoguri constructive, la libertatea de a sta in atelier si a picta exact ce simt, fara constrangeri, fara a fi nevoita sa-mi impart timpul si energia pentru a supravietui. Cu siguranta, acesta e visul cel mai important al multor artisti din Romania.

O definire personala a norilor este…

Pentru mine norii inseamna calatorie. Calatorie deasupra pamantului, calatorie in spatiu, daca tinem cont ca nori exista si in atmosfera marilor planete: Marte, Venus, Saturn sau Jupiter. Dumnezeu a fost darnic cu norii, i-a creat in primele zile, astfel au sansa sa vada Totul. Si in lucrarile mele de pana acum norii au ochi, nu trebuie sa piarda nimic in calatoria lor.

La sfarsitul zilei te gandesti la…

Pe cat de vesele imi sunt lucrarile, pe atat de grele sunt uneori noptile mele, visele. Trebuie sa compensez cumva, nu? Acum am inceput un exercitiu care-mi prinde tare bine: in loc sa ma mai gandesc la ziua care a fost, cu bune si mai putin bune, incerc sa ma relaxez si, inainte de a adormi, visez la tot ce-mi doresc sa am: imi imaginez cum arata atelierul meu de pictura, unde vreau sa fie, ce obiecte am in el, ce expozitii am, cum ma joc cu copiii mei, cum…. Atat, nu pot sa dezvalui chiar tot!

Daca nu ai fi Cristina Simona Marian, ai fi…

Ufff, aici ar trebui sa ma gandesc serios, grea intrebare! Imi place asa cum sunt, doar ca mai am de slefuit. Ce-mi vine acum in minte: poate o melodie care sa ajunga la sufletul tuturor si care sa nu se demodeze niciodata.

http://crismarian.wordpress.com/

Veronica Stancu